A short animation about procrastination



I wrote here about procrastination, a bad habit of mine.

Procrastination – it’s writing lists, it’s not being able to decide what way to do something, it’s over-complicating things for yourself, it’s being afraid to finish something, it’s not knowing when to … finish something, it’s not knowing how to finish … something.

Alice in Wonderland

No, I am not going to talk about the scandal in which Walt Disney is involved and the boycotting of this movie. I am going to talk about the soundtrack.

Dear Lord! Tokio Hotel? I hope this is just a horrible joke. What’s next? Avril Lavigne.

(I initially wanted to post the video clip because it featured footage from the movie, but I changed my mind, because I am not going to pollute my  “article” with that … thing.)

Well, that’s just great. What the hell were they thinking? I won’t take into consideration that the lyrics are obvious (and poorly written). After all it’s an “official track”. I want to find the man (because as George Carlin once said: “No woman could or would ever fuck things up like this”) who though this was a good idea, lock him in a room and play this atrocious song over and over and over and over till his ears start bleeding and he begs me for mercy. If this is their idea of appealing to the youth, then I am not impressed. It looks to me like their target were prepubescent emo boys and girls (although you can hardly differentiate between those two). So maybe I am too old for this shit.

However let’s look on the bright side … I cannot find one, so I’ll leave you with the latest trailer.

Eu și cărțile

Nu am iubit dintotdeauna cărțile. De fapt, până să intru la liceu nu prea m-am atins de ele, deși mi-au rămas în minte câteva titluri: Winnetou, Cireșarii, La Medeleni, Legendele Olimpului, Micul Prinț și diverse povești și povestiri. Recunosc, cu rușine, că nu am citit nici un roman scris de Jules Verne. Poate pentru că singurele cărți din biblioteca mea care aparțineau acestui autor erau scrise în franceză făcându-le astfel inaccesibile.

În timpul liceului aveam momente în care nu mă atingeam deloc de cărți sau le devoram pur și simplu. Începusem să fiu fascinată de vampiri (deh, eram tânără și Stuart Townsend arăta sexy în Queen of the Damned) și am făcut tot posibilul să citesc măcar o parte din seria Cronicile vampirilor scrisă de Anne Rice. Acum îmi dau seama că nu erau cine știe ce, dar eram mult mai proastă pe-atunci. Apoi a apărut colecția de la Cotidianul. Timp de câteva luni, în fiecare miercuri, după un ritual predefinit, aveam grijă să mă trezesc de dimineață, să mă duc direct la chioșcul de ziare și să repet mantra: “Cartea de la Cotidianul, vă rog”. Nu era o sumă exorbitantă, dar se simțea în buzunarul unei adolescente care trăia (și încă face lucrul ăsta) pe spatele părinților. Așa că am început să le răresc, îmi cumpărăm doar ce credeam că o să și citesc în viitorul apropiat (nu doar de dragul de a le avea în bibliotecă, deși visam la una plină ochi). Pentru că în clasa a 12-a eu deja citisem cam tot ce era prin programa școlară, în loc să îmi recapitulez comentariile mă delectam cu John Fowles, Ioana Pârvulescu și alte cărți care îmi fuseseră recomandate.

Tot pe atunci am descoperit că mătușa tatălui meu este o mare amatoare de literatură. Clasică, îndeosebi. Memoria mea nu vrea să coopereze și deci nu pot să spun când am fost ultima oară pe la ea, dar știu sigur că nu am dat atenție bibliotecii. Acum regret acest lucru, mai ales că ea ar fi putut să îmi trimită o grămadă de cărți din literatura franceză și engleză, dintre care cred că multe erau în limba originală (sau măcar cele din franceză). Pentru că sunt mai sălbatică din fire, nu țin legătura cu ea, deși o dată la câteva luni mai dă un semn de viață.

Ultimele luni au fost haotice. Mă duceam  săptămânal sau din două în două săptămâni la bibliotecă. Împrumutam 3 cărți (maximul admis), le citeam, le returnam și luam altele. La cât de mult a fost abuzat, mă mir că permisul meu de bibliotecă este, încă, într-o singură bucată. Am mai observat că nu aveam niciodată un plan anume atunci când mă duceam să împrumut cărți. Nu mă gândeam să aleg un anume titlu sau autor. Pe ce îmi cădeau ochii sau mâna, aia luam. Am trecut de atâtea ori pe lângă Kafka, Sabato sau Umberto Eco. Am amestecat literatura arabă cu cea engleză, pe cea rusă cu cea franceză. Și când ajungeam acasă îmi aminteam de nuștiuce roman al nuștiucărui autor pe care ar fi trebuit să îl împrumut. Data viitoare.

Și nu se pune problema să îmi notez anumite lucruri despre o carte. Nici măcar o frază, nimic. Am grijă doar să îmi scanez paginile în care am găsit niște citate interesante. Așa că încep să mă întreb dacă le-am citit degeaba … Sigur aș putea numaidecât să arunc un ochi pe recenziile scrise de altcineva, dar este de ajuns? Cu ce rămân eu, mai ales că nu reușesc întotdeauna să îmi amintesc tot, nici măcar personajele principale? Cum pot să o recomand dacă mă bazez doar pe ce îmi aduc aminte …

Stau și mă întreb care este relația mea cu cărțile. Știu că atunci când nu îmi place stilul unui autor îl abandonez și nu prea îi mai dau șanse. Aș putea spune că sunt chiar capricioasă în această privință. Dar poate că e mai bine să nu aflu niciodată. Să îmi continui micul ritual, să refuz să notez câte ceva despre carte, să le amestec, să le dau mai departe și să mă entuziasmez când descopăr autori care nu sunt așa de promovați la nivel național. Pentru că așa sunt eu.Pentru că refuz să mă schimb, deși mi-ar fi mult mai ușor.

Later edit: îmi dau seama că nu am fost prea coerentă, dar am simțit nevoia unui reminder, mai ales că ultima carte citită m-a pus pe gânduri.

Top 10 British Films of the Decades

IGN just published this top and guess who came in first? I’ll let you guess.

10. Casino Royale (2006)
9. Snatch (2000)
8. Slumdog Millionaire (2009)
7. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban (2004)
6. Dead Man’s Shoes (2004)
5. Layer Cake (2004)
4. 28 Days Later (2002)
3. Moon (2009)
2. Children of Men (2006)
1. Shaun of the Dead (2004)

Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii SHAUN OF THE DEAD!!!

I’ll let my objective subjective – self take over from now on. I understand that this article was written by a human being and not a robot thus being influenced by the writer’s preferences.

Moreover, I understand that is difficult to put a label on a movie that says: “Yeap, this one’s a Brit one”. What makes a film a British one, a Czech one and so on? What do you take into consideration besides the (leading) actors? The fact that both the director and writer(s) of the script should have the same nationality, in our case British? The filming location? The novel on which it was based?

If we took into account the filming location, then Slumdog Millionaire shouldn’t have been on this list. As a matter of fact, I believe it shouldn’t be at all. I am not saying that it wasn’t a good movie, but one director (even though we are talking about Danny Boyle), one writer and one actor don’t compensate the lack of … Britishness.

Where is In the loop in this top? Or Hot Fuzz (I am very fond of this movie because I like it too damn much)? I was going to say where is Trainspotting, but I remembered it appeared in 1996 which is so not in this decade.

I’ve only seen half of the movies so I am not the who should criticise, but Children of men on #2? (shut up woman, just because you didn’t like it doesn’t mean that others share your opinion). I will try to redeem myself by watching some of the movies on this list: Moon (because I like Sam Rockwell), Snatch and Dead Man’s Shoes (just because Paddy Considine plays one of the characters )

Later Edit: I went a little too overboard (ok, a lot). If I had checked IMDB more thoroughly I would have noticed the country of origin. I apologize for being a mindless moron (my vision was clouded by my personal preferences and my conceptions of what is British), but this doesn’t mean that I agree with this list.

Happy birthday

Just got a coffee from Starbucks, Whitechapel where Jack The Ripper would oft stop for a frap after methodically disemboweling a prossie.

There are times when I wish I could come up with this. But I’m not funny or creative enough. No time for regrets,  because today is Simon Pegg’s birthday, the mad genius behind Spaced (a review will come soon), Shaun of the Dead, Hot Fuzz and many more (yes I am aware that he collaborated with others, but it’s not their birthday so jog on). I have to admit that he recently became my favourite British actor/writer (and that I’m attracted to him even though he is twice my age). Hell, he could even dethrone Johnny Depp. Not really, but he’ll be the runner up in the top 10 List of MY Favourite actors (in case you were wondering, no I do not have one, not yet). I think it’s his quirkiness, or his voice, or maybe the way he acts. I dunno, but what I do know is that I have a crush on him.

So happy birthday (yeah that’s him)! Now excuse me while I go and photoshop my body/face next to him.

Valentine’s day

Ah… Valentine’s day. The one and only day when people all around the world (not all of them, but I like to exaggerate)  say “I love you” to their partner (see how politically correct I am). Forget the other 364 days. Nope folks, those are just meaningless; they are used to prepare yourself physically and mentally for this sole (and shallow, commercial etc) day.  But I am not going to take some nationalist route or be a hypocrite by saying that Romania already has a traditional holiday that is similar to Valentine’s Day – Dragobete. If people want to spend money (and do it twice) on flowers, cards and candy, let them do that. They’ll cry over the spilled milk money spent later.

I want to talk about Valentine’s day – The movie. In case you were wondering, no I didn’t spend the equivalent of a meal on a ticket to the cinema to see it. And I wouldn’t see this movie even if it was free of charge. I’ve got better things to do like seeing Spaced… again. (I ‘ll do it anyway thankyouverymuch)

But I do love me some movie bashing once in a while. Especially since the cast includes so many oh-so-famous actors such as: Bradley Cooper, Jessica Biel (still as expressive as a cardboard cutout, I believe), Jessica Alba (same as Jessica Biel), Jamie Foxx, Taylor Swift, Taylor Lauter (the guy boy who gives wet dreams to all those Twitards; and now he is 18), Anne Hathaway, Ashton Kutcher and … oh no, not you too… Topher Grace (the guy who played Eric Forman in That 70′s show). I’ve just lost my faith in humanity.

Since I’m not talented enough to write a review that will make you laugh, I’ll leave you with an excerpt from Dustin Rowles’ article (and you’d better read it, because it’s so deliciously caustic and devious it will make you giggle).

It’s cheap; ineffectively manipulative; and emptier than a single man’s nightstand Kleenex box the morning after binging on microwave pizza and pay-per-porn. [...] It’s 659 tiny romantic vignettes that intersect like a mid-air collision and hardly anyone comes out of it with their dignity intact. It’s lousy, predictable, moronic, gushy, lame and phony, and the only difference between Valentine’s Day and a mugging is that at least a mugger might be sweet enough to knock you unconscious while he takes your money.

Procrastination

I’ll start with a cliché because really now, who wouldn’t? If you look up procrastination in the dictionary you’ll see my picture (well you were expecting to see my picture here, but I really don’t want to show my face, not yet) and the many many things that I have begun but never finished. And the things I don’t start but want to. And never finish. Which is strange because I usually don’t like to leave things unfinished. (see how I used “finished” in three almost consecutive phrases; this would piss me off, because I don’t like to repeat words, but now I’ll just let it pass because I don’t feel like correcting it).

But what is procrastination (that is for those who are ……. <– insert adjective here)? According to the Merriam Webster dictionary to procrastinate means  to put off intentionally the doing of something that should be done. Like me with this article… and ideas and actions etc. It’s not that I’m lazy (ok, well just a little), it’s just that I don’t feel like doing things, I always find something else that is more interesting than what I doing at that moment. So maybe I am lazy, goddammit!

This article was supposed to be different. Last night Today, before I went to bed I shaped it up in my head, I was going to write about something else, but because I didn’t put my ideas down on a piece of paper I couldn’t remember them. See what this procrastination is doing out of me? I’m just kidding.

(while I was writing this article I went to do something in the living room, but I ended up with a semi-paralyzed index finger – YAY)

I bet am sure there are a thousand articles on the internet about procrastination. How you can overcome it (now why would you want that? it’s fun to postpone things) or how people whine about this “disease” (hey, I’m one of them; also disease is used here in a pejorative way, don’t take it seriously).

Perhaps that’s why I started a blog. For discipline or to discipline myself. To get off my arse and do something. If that something is productive, that’s even better.

P.S.: After I reread this article I noticed my excessive use of brackets. I’m sorry if they bother you, but this is how I like to write. Muhahaha!

Cel mai bun cover

Rock Talk (încă nu m-am obișnuit) și cei de la getmusic.ro au organizat un concurs. Cel mai bun cover pe care l-ai ascultat vreodată. Păi eu la viața mea (care e destul de scurtă, dar fie) am ascultat muuuuuulte coveruri, și aveam foldere speciale cu așa ceva…. dar din pricina unor dificultăți tehnice, nu mai am prin calculator laptop (care nu-i nici al meu, deci nu îmi permit să mă destrăbălez pe el) decât niște amărâte de melodii pe care am reușit să le iau de pe nu știu ce site-uri obscure. Așadar și prin urmare, recurg la memorie. Da ce să-i fac, că a început să mă lase, mai ales că zilele astea a fost suprasaturată cu o mulțime de informații care de care mai inutile.

Dar mă iau cu vorba și nu scriu ce cover mi-a plăcut cel mai mult. Păi fentez nițel cerința (așa ca să îmi fac damblaua) și zic care este coverul unei melodii de la NIN mi-a plăcut cel mai mult. Așa că cel mai bun cover al unei melodii de la Nine Inch Nails este …. :drumrolls: ….. Johnny Cash – Hurt.

Cum spuneam, nu pot să îmi aduc aminte și nu am nici răbdarea să iau la puricat youtube-ul în speranța că poate găsesc altceva.  Și știu că erau o mulțime de alte coveruri, dar mi-e lene, vreau să dorm, să citesc și să mă relaxez, altfel voi sări la gâtul primului individ care mă enervează.

Coincidență sau nu, azi după ce am plecat de la examn, un prieten a început să o cânte.