Regrets (part I)

I wish this song was true, but it’s not. I wish I hadn’t done this to someone, not because I care for him, but because… well I screwed things up. (FYI I don’t even know the man that good, but… still… he was kind enough to understand) What was I thinking? Well, nothing, I suppose I just wanted to spite someone… but I was selfish and an idiot to think I could actually handle that job. I am incredibly sorry… I never have imagined it would go like this. Jebus, what was I thinking? That I could somehow … What’s done is done, I cannot go back now or turn back time… just erase things and rewind.

I’m a very remorseful person. I never forget and I never forgive, my mistakes or other’s. It’s like a document I cannot permanently delete… and what’s worse is that it keeps updating with tons of tiny, inconsiderate or serious things and I’ll treat everyone of them like it’s a capital sin. I don’t know why I am so demanding, or why do I keep having a conscience… I liked to think of myself as a person who barely gives a shit about something, at least that’s the image I’ve carefully created. But the truth is I’m not. I have second thoughts, I do things just to piss someone off, even though I don’t actually enjoy it, or worse I hate it with a passion, I throw myself head first without taking into consideration the alternatives. I am selfish, to a point where it backslashes… really, really bad.

I feel a depressed mood coming soon, if it’s not here already. Oh and these mood swings. One day I’m happy and the next day I have the most darkest thoughts I could think of. Yeah, I’ve probably inherited from my mum’s side because she has had this kind of problem before.

A job, a job, my kingdom for a job

(Titlul l-am pus în engleză pentru că sună mai bine, dar restul postului va fi în română.) Brace yourself, it’s going to be a long ride.

În ultima vreme m-a lovit simțul responsabilității. Nici măcar nu știam că am unul, dar fie. Vara asta îmi propusesem să nu mai trăiesc pe spatele părinților mei și să îmi fac rost de un job, ceva din care să scot și eu niște bani ca să nu mai apelez la ei (I know, I’m lame). Am luat la puricat niște site-uri de genu’, am mai aruncat un ochi prin ziar și m-am pus pe dat telefoane. (menționez că nu m-am dat peste cap să mă angajez, deci un punct minus pentru entuziasm) Unde eram? Ah da, telefoanele. La jumătate din numerele la care am sunat nu era nimeni la celalat capăt al telefonului, fie erau închise, fie pur și simplu nu mai răspundeau. La fiecare apel de genul acesta îmi mai scădea entuziasmul (nu prea aveam, dar mă rog). La două treimi din numărul celor care răspundeau mi se spunea că fie anunțul nu mai este valabil, fie s-a ocupat poziția (fie nu îmi convenea mie).

Mă mai uit azi, mă mai uit mâine, îmi mai bag picioarele în ele de anunțuri și stau și vegetez. Not your happy worker. Dau peste un anunț al unei individe care cică este consultant financiar și ar cam avea nevoie de o asistentă personală. Nimic dubios, o fi prea ocupată muierea și nu mai are timp. Sun, îi zic cine sunt, de unde sunt și ce vreau și stabilim să ne întâlnim pentru un interviu într-un centru comercial (a trebuit să o sun în fiecare zi, timp de 2 zile pentru a stabili toată chestia, pentru că ea e o femeie ocupată). Deja beculețul din capul meu îmi spune că ceva nu e în regulă din moment ce nu are un birou, dar ignor alarma because hey, a job interview. Ajung acolo, observ că mai erau alte 3 individe la fel de pierdute în spațiu ca mine (dar nu la fel de bine îmbrăcate … lol). Interviul în sine nu a durat prea mult. Acuma eu când citesc undeva că se caută asistentă personală și ți se spune că ții legătura cu clienții îmi imaginez sau mă aștept să am grijă de programarea întâlnirilor doamnei și eventual să vorbesc cu clienții despre produsele oferite sau ceva de genu’. Ei bine, doamna consultant financiar îmi povestea la interviu că trebuie să îmi dau seama cum să abordez omu’ (păi femeie nu ai zis că eu vorbesc cu clientul tău din portofoliu, ce pisicii mei să abordez oamenii), cum să îi prezint într-o lumină bună toate produsele (erau niște asigurări de viață, shit like that), cum să îmi dau seama după tonul vocii lor la telefon dacă voi putea sau nu să închei un contract cu ei (aici din nou beculețul semnala puternic și îmi zicea că asta nu își caută asistentă ci caută un agent de teren care să alerge de colo până colo sau să sune oamenii că să încheie contracte de pensii private și alte bălării). Mno, bine am ignorat și semnul ăla și i-am povestit despre mine urmând că a doua zi să mă duc să dau un test psihologic (care va fi interpretat de o persoană specializată, mdeah, I never bought that bullshit) să vadă dacă am “calitățile” necesare pentru post.

Am ajuns a doua zi la ea acasă (again clipea beculețul roșu) pe motiv că se simte rău și nu poate să iasă din casă. Whatever floats your boats, că eram curioasă să văd până unde se ajunge. Îmi dă foaia de hârtie pe care erau întrebările și mă întreabă dacă sunt de acord ca ele să fie evaluate de cineva specializat. Păi normal că sunt de acord, că de-aia m-am și cărat până la tine în zonă (cimitirul evreiesc, fyi), nu ca să te salut și să văd cât de nașpa e casa ta de fată bătrână căreia i-ar mai lipsi niște pisici ca să completeze peisajul. Câteva întrebări de genul: ce mă enervează la oameni (tot), dacă am mințit vreoadată (întrebarea asta e prea vagă, nu se precizează în ce condiții am mințit, pe cine etc) la care răspunsul meu a fost normal că am mințit, ce om sănătos pe lumea asta nu a mințit (nu m-am exprimat chiar așa, dar asta gândeam); o altă întrebare a fost dacă am mințit în interesul propriu sau în interesul altora (again with the questionability) la care am zis doar în interesul meu, deși nu era adevărat. Mă întrebase dacă atunci când mi s-ar cere de către un superior să mint o persoană, chiar dacă ceea ce i-aș zice eu acelei personae s-ar putea să îi aducă prejudicii sau probleme sau ar pune-o într-o situație dificilă aș face-o? Eu nu am așteptat să termine și am zis că da, apoi mi-am schimbat răspunsul la poate. Din nou, depinde foarte mult de circumstanțe. I may be a bitch, but I’m not a heartless one. Întrebări de viitor la care am răspuns că vreau să îmi termin studiile și să plec dracului din țară. The usual. Care sunt defectele mele (sunt foarte multe, dar am încercat să le minimizez; I hid the fact that I am a fucking lunatic). M-a întrebat dacă aș fi de acord să fac niște compromisuri pentru a avansa în carieră (dude, am 20 de ani, ce pisicii mei de carieră să vreau acuma?) și ce fel de compromisuri: morale sau legale (I want to stab my way to the top). În primul rând mie nu prea îmi plac compromisurile. Cu greu pot fi convinsă de către cineva să accept o înțelegere din care o să am puțin de pierdut. Dar am mințit. Care sunt planurile mele pentru următorii 5 ani sau unde mă văd peste 5 ani? Întrebarea asta e absolut cretină și nu are nici o relevanță. Trebuia să răspund că mă văd lucrând pentru ea și atunci, ceea ce nu este adevărat; în schimb am ales ceva mai normal: plecată din țară. Poate au mai fost întrebări, dar nu le țin minte. La sfârșit m-a pus să desenez un pom – testul arborelui Koch Stora (păcat ca nu îmi mai aminteam ce am învățat la psiho semestrul trecut). And that was all. Rezultatul aveam să îl aflu la sfârșitul săptămânii trecute. Dar doamna a trebuit să plece din oraș (cică, I’m not buying it) și nu a putut cum să mă contacteze (bullshit). Punctajul nu a fost satisfăcător (again nu știu cum au fost calculate pentru că întrebările au fost prea generale), reieșind că nu prea vreau o carieră în acest minunat domeniu (gee, lady, are you seriously that fucking retarded?) și parcă mi-a mai zis ceva, dar nu mai țin eu minte.

Eram sigură de la bun început că acel post nu mi se potrivea, pentru că prefer să îmi păstrez o anumită integritate și să nu mă abat foarte mult de la principiile mele. Taking advantages of others at their own expense is not something I am extremely fond of, even if I do practice it once in a while (and even then I am extremely cautious).  Și nu mă încânta faptul că trebuia să mint oamenii doar pentru a încheia un contract. It’s just… plain wrong and no matter how you dress it, it’s still wrong and deceitful.

În concluzie, drum bătut și cur frecat. Mai bine renunțam de la primul “beculeț roșu”, pentru că ceea ce scrisese în anunț și ceea ce îmi povestise nu se potrivea decât foarte puțin. Și m-am ales și cu o gaură în bugetul meu și așa subțire. Fuck. Mai bine trăiesc ca o lipitoare pe spatele părinților, măcar până trece Peninsula. După aia fie ce-o fi.