Here we go again
Azi am căzut în butoiul cu melancolie… again. Îmi doream o pauză… well am primit-o cu vârf și îndesat, de o să îmi iasă pe nas atâta pauză.
Listening to sad, but not crappy music. I am so lame. My biggest fear: to be alone. Și săptămânile astea două mi-au confirmat acest lucru. I have no close friend… I cannot call someone at 3am in the morning and expect them to help because they won’t come. And it kills me. Am nevoie de cineva cu care să pot discuta, dar ori am îndepărtat toate persoanele apropiate, ori pur și simplu s-a răcit legătura mea cu ei. Like they fell off the face of the earth. Nu sunt în stare să țin legătura cu cineva pentru mai mult de 3 luni. I just can’t. Și sunt conștientă de chestia asta și știu că nu mă ajută, dar nu mă pot controla.
PS: era logic ca la un moment dat acest blog să devină un loc pentru frustrările mele. It was just a matter of time.
Recent Comments