It’s a must

You know what’s the problem with today’s society? No more natural selection.

Cum stăteam și lucram la un proiect pentru facultate, am avut o sclipire de geniu. Știu, știu, și pe mine m-a uimit, mai ales că am ajuns la o concluzie mai mult decat evidentă și pe care mulți au susținut-o poate dinainte să mă nasc. Și mi-am întrerupt și cele 10 minute în care scrisesem ceva pentru nenorocita aia de lucrare, ca sa îmi notez gândurile astea. They’re gold, I tell ya. Natural selection, you know survival of the fittest. Acum toți au dreptul la viață, chiar dacă sunt bătrâni sau au dizabilități fizice sau mentale. Oh, how politically correct I sound. Let me tell ya this, I should get the fucking Nobel Prize for Peace. Moving on. But think about it, only the fittest one survives so he can provide for him and his pack of tiny parasites also called family. Evolution, honey, we’re cheating on you. In the past, it was easy, if you couldn’t provide what it was that you could provide, then you would slowly become a burden to those around you, that is if you weren’t already one, and, eventually, you would be left behind… to die, or be killed, whichever worked. That’s how population kept its number low up until the 18th century. But then came the medical breakthroughs and people started fornicating more, there were less and less infant mortalities thanks to the mind-blowing idea of washing your hands after you came from the morgue to deliver a baby. Where was, I? Ah yes. Natural selection. We’re too many. I said it, way too many people, and we’re heading to 7 billion and we’re not getting younger. That’s the truth, and if there is no scientific breakthrough that makes cloning possible or we don’t make any baby factories we’ll be screwed. Think that in 10 years from now the median age will be  40 or over it (okey, I might have exaggerated a little bit, just to make a point) and people over 65 will comprise around 30% of the worldwide population. (I didn’t get my number straigt, but this is not gonna be a scientific article, maybe when I’ll have time I will look at it, but from what I’ve read untill now in 2050 the older population will be half of the world population, so I’m not being absurd here) That is if the end of the world doesn’t come in 2012. But I’m still optimist.

PS: I’m am not interested in caring about your opinion, nor will I accept any comments regarding the accuracy of the data, because I know it’s not accurate so please do yourself a favor and die.

Here we go again

Azi am căzut în butoiul cu melancolie… again. Îmi doream o pauză… well am primit-o cu vârf și îndesat, de o să îmi iasă pe nas atâta pauză.

Listening to sad, but not crappy music. I am so lame. My biggest fear: to be alone. Și săptămânile astea două mi-au confirmat acest lucru. I have no close friend… I cannot call someone at 3am in the morning and expect them to help because they won’t come. And it kills me. Am nevoie de cineva cu care să pot discuta, dar ori am îndepărtat toate persoanele apropiate, ori pur și simplu s-a răcit legătura mea cu ei. Like they fell off the face of the earth. Nu sunt în stare să țin legătura cu cineva pentru mai mult de 3 luni. I just can’t. Și sunt conștientă de chestia asta și știu că nu mă ajută, dar nu mă pot controla.

PS: era logic ca la un moment dat acest blog să devină un loc pentru frustrările mele. It was just a matter of time.

Decizii

Viața ta se rezuma la deciziile pe care le iei… poate cedezi unui impuls de moment sau poate meditezi mult asupra lor. Și nu suport, nu suport când vad ca am luat atâtea decizii bazându-mă pe instinct sau pur și simplu pe ce gândeam la momentul acela. The guys I’ve sleeped with, my future… Viitorul meu… Nu știu ce sa fac mai departe, viața mea se va schimba la sfârșitul lunii și sunt conștientă de lucrul ăsta, dar nu pot face nimic, încerc și sper să reușesc, altfel ma consolez cu gândul că am luat altă decizie neinspirată.

M-am gândit dacă sa mai revin aici… și mi-am dat seama ca peste ani voi dori să recitesc. Prea multe chestii deodată, prea multe responsabilități, prea mult acum, prea multe situații în care sunt nevoită să aleg între două lucruri la care nu vreau să renunț. Nu vreau să cresc, nu vreau să mă maturizez, nu vreau să mă gândesc la ce voi face peste 5 ani, vreau doar o pauza, de la tot, o pauză departe de mine. Faci investiții, nu contează ce pui, timp, bani, sentimente sau ca sa fiu mai deep o parte din tine. Când tragi la sfârșit linia și vezi că ieși pe minus începi să iți pui întrebări. Prietenii pe care îi mai ai sau crezi ca îi mai ai, oamenii care contează pentru tine, timpul tău pe care știi ca nu mai poți să îl primești înapoi.

Nici nu știu de ce continui… chestia asta cu tine. Da, e amuzant, da,este nebunie curată, dar nici unul nu vrea să renunțe. Nu știu de ce, dar știu ca nu vreau sa te las, nu încă. Și ce ma miră, e ca tu continui deși ai pe cineva. Ma implic în multe lucruri ca să nu ma gândesc prea mult. Makes sense, no? And the weird thig is that I don’t love you, because I am incapable of such thing. And I don’t even care…

Sa ma fut in el de blog, nu imi merge link-ul. Baga mare Sandman, cure my thoughts!

Just a story

Nichita Stănescu – Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

And the English translation (it’s not mine) by Thomas Carlson and Vasile Peonaru.

Sentimental story

Then we met more often.
I stood at one side of the hour,
you at the other,
like two handles of an amphora.
Only the words flew between us,
back and forth.
You could almost see their swirling,
and suddenly,
I would lower a knee,
and touch my elbow to the ground
to look at the grass, bent
by the falling of some word,
as though by the paw of a lion in flight.
The words spun between us,
back and forth,
and the more I loved you, the more
they continued, this whirl almost seen,
the structure of matter, the beginnings of things.

This is the poem that made me love Nichita Stănescu. It’s weird because I was never into those sentimental bullshits, but this one… well, I just really love this one. I don’t know how to put it in words. It just reflects what I feel. Let’s just say that if a guy would recite it to me I would probably marry him.

Regrets (part I)

I wish this song was true, but it’s not. I wish I hadn’t done this to someone, not because I care for him, but because… well I screwed things up. (FYI I don’t even know the man that good, but… still… he was kind enough to understand) What was I thinking? Well, nothing, I suppose I just wanted to spite someone… but I was selfish and an idiot to think I could actually handle that job. I am incredibly sorry… I never have imagined it would go like this. Jebus, what was I thinking? That I could somehow … What’s done is done, I cannot go back now or turn back time… just erase things and rewind.

I’m a very remorseful person. I never forget and I never forgive, my mistakes or other’s. It’s like a document I cannot permanently delete… and what’s worse is that it keeps updating with tons of tiny, inconsiderate or serious things and I’ll treat everyone of them like it’s a capital sin. I don’t know why I am so demanding, or why do I keep having a conscience… I liked to think of myself as a person who barely gives a shit about something, at least that’s the image I’ve carefully created. But the truth is I’m not. I have second thoughts, I do things just to piss someone off, even though I don’t actually enjoy it, or worse I hate it with a passion, I throw myself head first without taking into consideration the alternatives. I am selfish, to a point where it backslashes… really, really bad.

I feel a depressed mood coming soon, if it’s not here already. Oh and these mood swings. One day I’m happy and the next day I have the most darkest thoughts I could think of. Yeah, I’ve probably inherited from my mum’s side because she has had this kind of problem before.

A job, a job, my kingdom for a job

(Titlul l-am pus în engleză pentru că sună mai bine, dar restul postului va fi în română.) Brace yourself, it’s going to be a long ride.

În ultima vreme m-a lovit simțul responsabilității. Nici măcar nu știam că am unul, dar fie. Vara asta îmi propusesem să nu mai trăiesc pe spatele părinților mei și să îmi fac rost de un job, ceva din care să scot și eu niște bani ca să nu mai apelez la ei (I know, I’m lame). Am luat la puricat niște site-uri de genu’, am mai aruncat un ochi prin ziar și m-am pus pe dat telefoane. (menționez că nu m-am dat peste cap să mă angajez, deci un punct minus pentru entuziasm) Unde eram? Ah da, telefoanele. La jumătate din numerele la care am sunat nu era nimeni la celalat capăt al telefonului, fie erau închise, fie pur și simplu nu mai răspundeau. La fiecare apel de genul acesta îmi mai scădea entuziasmul (nu prea aveam, dar mă rog). La două treimi din numărul celor care răspundeau mi se spunea că fie anunțul nu mai este valabil, fie s-a ocupat poziția (fie nu îmi convenea mie).

Mă mai uit azi, mă mai uit mâine, îmi mai bag picioarele în ele de anunțuri și stau și vegetez. Not your happy worker. Dau peste un anunț al unei individe care cică este consultant financiar și ar cam avea nevoie de o asistentă personală. Nimic dubios, o fi prea ocupată muierea și nu mai are timp. Sun, îi zic cine sunt, de unde sunt și ce vreau și stabilim să ne întâlnim pentru un interviu într-un centru comercial (a trebuit să o sun în fiecare zi, timp de 2 zile pentru a stabili toată chestia, pentru că ea e o femeie ocupată). Deja beculețul din capul meu îmi spune că ceva nu e în regulă din moment ce nu are un birou, dar ignor alarma because hey, a job interview. Ajung acolo, observ că mai erau alte 3 individe la fel de pierdute în spațiu ca mine (dar nu la fel de bine îmbrăcate … lol). Interviul în sine nu a durat prea mult. Acuma eu când citesc undeva că se caută asistentă personală și ți se spune că ții legătura cu clienții îmi imaginez sau mă aștept să am grijă de programarea întâlnirilor doamnei și eventual să vorbesc cu clienții despre produsele oferite sau ceva de genu’. Ei bine, doamna consultant financiar îmi povestea la interviu că trebuie să îmi dau seama cum să abordez omu’ (păi femeie nu ai zis că eu vorbesc cu clientul tău din portofoliu, ce pisicii mei să abordez oamenii), cum să îi prezint într-o lumină bună toate produsele (erau niște asigurări de viață, shit like that), cum să îmi dau seama după tonul vocii lor la telefon dacă voi putea sau nu să închei un contract cu ei (aici din nou beculețul semnala puternic și îmi zicea că asta nu își caută asistentă ci caută un agent de teren care să alerge de colo până colo sau să sune oamenii că să încheie contracte de pensii private și alte bălării). Mno, bine am ignorat și semnul ăla și i-am povestit despre mine urmând că a doua zi să mă duc să dau un test psihologic (care va fi interpretat de o persoană specializată, mdeah, I never bought that bullshit) să vadă dacă am “calitățile” necesare pentru post.

Am ajuns a doua zi la ea acasă (again clipea beculețul roșu) pe motiv că se simte rău și nu poate să iasă din casă. Whatever floats your boats, că eram curioasă să văd până unde se ajunge. Îmi dă foaia de hârtie pe care erau întrebările și mă întreabă dacă sunt de acord ca ele să fie evaluate de cineva specializat. Păi normal că sunt de acord, că de-aia m-am și cărat până la tine în zonă (cimitirul evreiesc, fyi), nu ca să te salut și să văd cât de nașpa e casa ta de fată bătrână căreia i-ar mai lipsi niște pisici ca să completeze peisajul. Câteva întrebări de genul: ce mă enervează la oameni (tot), dacă am mințit vreoadată (întrebarea asta e prea vagă, nu se precizează în ce condiții am mințit, pe cine etc) la care răspunsul meu a fost normal că am mințit, ce om sănătos pe lumea asta nu a mințit (nu m-am exprimat chiar așa, dar asta gândeam); o altă întrebare a fost dacă am mințit în interesul propriu sau în interesul altora (again with the questionability) la care am zis doar în interesul meu, deși nu era adevărat. Mă întrebase dacă atunci când mi s-ar cere de către un superior să mint o persoană, chiar dacă ceea ce i-aș zice eu acelei personae s-ar putea să îi aducă prejudicii sau probleme sau ar pune-o într-o situație dificilă aș face-o? Eu nu am așteptat să termine și am zis că da, apoi mi-am schimbat răspunsul la poate. Din nou, depinde foarte mult de circumstanțe. I may be a bitch, but I’m not a heartless one. Întrebări de viitor la care am răspuns că vreau să îmi termin studiile și să plec dracului din țară. The usual. Care sunt defectele mele (sunt foarte multe, dar am încercat să le minimizez; I hid the fact that I am a fucking lunatic). M-a întrebat dacă aș fi de acord să fac niște compromisuri pentru a avansa în carieră (dude, am 20 de ani, ce pisicii mei de carieră să vreau acuma?) și ce fel de compromisuri: morale sau legale (I want to stab my way to the top). În primul rând mie nu prea îmi plac compromisurile. Cu greu pot fi convinsă de către cineva să accept o înțelegere din care o să am puțin de pierdut. Dar am mințit. Care sunt planurile mele pentru următorii 5 ani sau unde mă văd peste 5 ani? Întrebarea asta e absolut cretină și nu are nici o relevanță. Trebuia să răspund că mă văd lucrând pentru ea și atunci, ceea ce nu este adevărat; în schimb am ales ceva mai normal: plecată din țară. Poate au mai fost întrebări, dar nu le țin minte. La sfârșit m-a pus să desenez un pom – testul arborelui Koch Stora (păcat ca nu îmi mai aminteam ce am învățat la psiho semestrul trecut). And that was all. Rezultatul aveam să îl aflu la sfârșitul săptămânii trecute. Dar doamna a trebuit să plece din oraș (cică, I’m not buying it) și nu a putut cum să mă contacteze (bullshit). Punctajul nu a fost satisfăcător (again nu știu cum au fost calculate pentru că întrebările au fost prea generale), reieșind că nu prea vreau o carieră în acest minunat domeniu (gee, lady, are you seriously that fucking retarded?) și parcă mi-a mai zis ceva, dar nu mai țin eu minte.

Eram sigură de la bun început că acel post nu mi se potrivea, pentru că prefer să îmi păstrez o anumită integritate și să nu mă abat foarte mult de la principiile mele. Taking advantages of others at their own expense is not something I am extremely fond of, even if I do practice it once in a while (and even then I am extremely cautious).  Și nu mă încânta faptul că trebuia să mint oamenii doar pentru a încheia un contract. It’s just… plain wrong and no matter how you dress it, it’s still wrong and deceitful.

În concluzie, drum bătut și cur frecat. Mai bine renunțam de la primul “beculeț roșu”, pentru că ceea ce scrisese în anunț și ceea ce îmi povestise nu se potrivea decât foarte puțin. Și m-am ales și cu o gaură în bugetul meu și așa subțire. Fuck. Mai bine trăiesc ca o lipitoare pe spatele părinților, măcar până trece Peninsula. După aia fie ce-o fi.

Hey pig, yeah you

I’m fine, why do you ask me that? Even if there was something wrong, it wouldn’t matter now, would it?

Well, I haven’t taken into consideration the copious amounts of shit you’ve been selling (more like force feeding) me lately; in fact, I should be the one who’s angry. NOT YOU. What you’ve done is in no way just or fair. So to speak. But I did came to the conclusion that you are a motherfucking pig. And a coward. You didn’t have the balls to answer to a YES or NO question. It was only a question and to top that I was miles away. No, you had to say “you were busy”. Well, it certainly took you longer to write that then yes/no. You are a lying and deceiving person who cannot tolerate people who have an opinion or people who ask questions. Seriously, what the hell is wrong with you? You are so self-absorbed and you think you know everything, but the minute someone who has far more knowledge in a certain filed than you steps in you try to mock him/her? Or to say something that is not true, or threaten him/her? You know shit, but you somehow convinced people you are good at what you do. Well guess what asshole! You are a fucking prick (and I hope you choke and die just for the sake of me going to your fucking funeral and saying “Karma, baby! What a bitch!”). You are as ignorant as the glass of coke you drink on a daily basis or at 3  AM (I don’t know how a glass of something can be ignorant, just play along). Oh, but you’re worse. Much, much worse.

You sell lies, you promise the moon and expect everything in return. The rest? Fuck the rest, that’s your motto (or it should be). You don’t care about other people’s opinion. You LACK  a fucking spine (okay, this sounds better in Romanian, but at that moment I was angry…) integrity for heaven’s sake. You are a fat shallow hypocrite who takes things personally and holds a grudge for a minor observation.

to be continued….

Where was I? Ah, yes, you being a MAJOR cunt. I still cannot believe how you treat people and they accept that. Well, let me tell you something, it won’t get you far on the long run. But, we live and learn so I might as well get deal with the fact that you cannot get what you want… No it’s not that. That people are self-absorbed… It’s not this either. That you are a >100 kg pig (or asshole, your choice)? Maybe.

If this is not stupid, then I don’t know what is

hello to all sexy blk man i need a woman age 18-26, to let me be your sugar dad, plz baby let me pay your bill, and fix your car, we can meet one time a week, on one need to know but you and me baby, i work a lot baby to get the shit you need, to keep you happy, but the time i have off ,, i want to have fun, you know? all i nee is one, sexy blk woman to make happy, i hope you get back to me soon, baby fatboy need love to,, so let talk, plz send pic if you do not have one that cool ,, plz e- mail back,,my name tony, from gardena ca a 37 blk man, that want you baby, this is no game or bull try me and you wil see,,call me,,3one,o,8six8four3two8,love to talk to you baby on this you tell me your the boss,

from craiglist

Commercial

Now this is an inspired commercial. Really.

Hanul cu Tei… sau mai bine nu

M-am dus zilele astea să mă uit de niște chestii. Unde? Cred că este evident încă din titlu. Pe Lipscani, la magazinele alea cu creioașe, pensule, acuarele și alte bălării care mai de care mai scumpe și trendy pentru hipsterașii care își pierd vremea pe acolo (aici nu vorbesc de persoanele care chiar folosesc acele ustensile ci strict despre acea rasă de adolescentis rebelus supraponderalus și mai completați și voi). Reperez produsul cu pricina, mă rog, doar cutia, și cer să îl pipăi. Produsul, nu pe altcineva. Când mi-l dă, stupoare – prețul era de doar 100 lei. SĂ MORI TU! Căcatul ăla micuț din plastic costă atâta? Atunci poți să îl păstrezi că nu sunt nebună să plătesc atât pe porcăria aia. Am ajuns acasă și dau rapid un search pe atotștiutorul Google. Trei link-uri mai încolo ajung la minunatul produs. Prețul: 35 Ron. Aham. Dacă mai căutam nițel sigur îl găseam mai ieftin.

Morala acestei povești? Nici măcar nu îi mai văd rostul.