It’s a must

You know what’s the problem with today’s society? No more natural selection.

Cum stăteam și lucram la un proiect pentru facultate, am avut o sclipire de geniu. Știu, știu, și pe mine m-a uimit, mai ales că am ajuns la o concluzie mai mult decat evidentă și pe care mulți au susținut-o poate dinainte să mă nasc. Și mi-am întrerupt și cele 10 minute în care scrisesem ceva pentru nenorocita aia de lucrare, ca sa îmi notez gândurile astea. They’re gold, I tell ya. Natural selection, you know survival of the fittest. Acum toți au dreptul la viață, chiar dacă sunt bătrâni sau au dizabilități fizice sau mentale. Oh, how politically correct I sound. Let me tell ya this, I should get the fucking Nobel Prize for Peace. Moving on. But think about it, only the fittest one survives so he can provide for him and his pack of tiny parasites also called family. Evolution, honey, we’re cheating on you. In the past, it was easy, if you couldn’t provide what it was that you could provide, then you would slowly become a burden to those around you, that is if you weren’t already one, and, eventually, you would be left behind… to die, or be killed, whichever worked. That’s how population kept its number low up until the 18th century. But then came the medical breakthroughs and people started fornicating more, there were less and less infant mortalities thanks to the mind-blowing idea of washing your hands after you came from the morgue to deliver a baby. Where was, I? Ah yes. Natural selection. We’re too many. I said it, way too many people, and we’re heading to 7 billion and we’re not getting younger. That’s the truth, and if there is no scientific breakthrough that makes cloning possible or we don’t make any baby factories we’ll be screwed. Think that in 10 years from now the median age will be  40 or over it (okey, I might have exaggerated a little bit, just to make a point) and people over 65 will comprise around 30% of the worldwide population. (I didn’t get my number straigt, but this is not gonna be a scientific article, maybe when I’ll have time I will look at it, but from what I’ve read untill now in 2050 the older population will be half of the world population, so I’m not being absurd here) That is if the end of the world doesn’t come in 2012. But I’m still optimist.

PS: I’m am not interested in caring about your opinion, nor will I accept any comments regarding the accuracy of the data, because I know it’s not accurate so please do yourself a favor and die.

Here we go again

Azi am căzut în butoiul cu melancolie… again. Îmi doream o pauză… well am primit-o cu vârf și îndesat, de o să îmi iasă pe nas atâta pauză.

Listening to sad, but not crappy music. I am so lame. My biggest fear: to be alone. Și săptămânile astea două mi-au confirmat acest lucru. I have no close friend… I cannot call someone at 3am in the morning and expect them to help because they won’t come. And it kills me. Am nevoie de cineva cu care să pot discuta, dar ori am îndepărtat toate persoanele apropiate, ori pur și simplu s-a răcit legătura mea cu ei. Like they fell off the face of the earth. Nu sunt în stare să țin legătura cu cineva pentru mai mult de 3 luni. I just can’t. Și sunt conștientă de chestia asta și știu că nu mă ajută, dar nu mă pot controla.

PS: era logic ca la un moment dat acest blog să devină un loc pentru frustrările mele. It was just a matter of time.

Decizii

Viața ta se rezuma la deciziile pe care le iei… poate cedezi unui impuls de moment sau poate meditezi mult asupra lor. Și nu suport, nu suport când vad ca am luat atâtea decizii bazându-mă pe instinct sau pur și simplu pe ce gândeam la momentul acela. The guys I’ve sleeped with, my future… Viitorul meu… Nu știu ce sa fac mai departe, viața mea se va schimba la sfârșitul lunii și sunt conștientă de lucrul ăsta, dar nu pot face nimic, încerc și sper să reușesc, altfel ma consolez cu gândul că am luat altă decizie neinspirată.

M-am gândit dacă sa mai revin aici… și mi-am dat seama ca peste ani voi dori să recitesc. Prea multe chestii deodată, prea multe responsabilități, prea mult acum, prea multe situații în care sunt nevoită să aleg între două lucruri la care nu vreau să renunț. Nu vreau să cresc, nu vreau să mă maturizez, nu vreau să mă gândesc la ce voi face peste 5 ani, vreau doar o pauza, de la tot, o pauză departe de mine. Faci investiții, nu contează ce pui, timp, bani, sentimente sau ca sa fiu mai deep o parte din tine. Când tragi la sfârșit linia și vezi că ieși pe minus începi să iți pui întrebări. Prietenii pe care îi mai ai sau crezi ca îi mai ai, oamenii care contează pentru tine, timpul tău pe care știi ca nu mai poți să îl primești înapoi.

Nici nu știu de ce continui… chestia asta cu tine. Da, e amuzant, da,este nebunie curată, dar nici unul nu vrea să renunțe. Nu știu de ce, dar știu ca nu vreau sa te las, nu încă. Și ce ma miră, e ca tu continui deși ai pe cineva. Ma implic în multe lucruri ca să nu ma gândesc prea mult. Makes sense, no? And the weird thig is that I don’t love you, because I am incapable of such thing. And I don’t even care…

Sa ma fut in el de blog, nu imi merge link-ul. Baga mare Sandman, cure my thoughts!