Hanul cu Tei… sau mai bine nu

M-am dus zilele astea să mă uit de niște chestii. Unde? Cred că este evident încă din titlu. Pe Lipscani, la magazinele alea cu creioașe, pensule, acuarele și alte bălării care mai de care mai scumpe și trendy pentru hipsterașii care își pierd vremea pe acolo (aici nu vorbesc de persoanele care chiar folosesc acele ustensile ci strict despre acea rasă de adolescentis rebelus supraponderalus și mai completați și voi). Reperez produsul cu pricina, mă rog, doar cutia, și cer să îl pipăi. Produsul, nu pe altcineva. Când mi-l dă, stupoare – prețul era de doar 100 lei. SĂ MORI TU! Căcatul ăla micuț din plastic costă atâta? Atunci poți să îl păstrezi că nu sunt nebună să plătesc atât pe porcăria aia. Am ajuns acasă și dau rapid un search pe atotștiutorul Google. Trei link-uri mai încolo ajung la minunatul produs. Prețul: 35 Ron. Aham. Dacă mai căutam nițel sigur îl găseam mai ieftin.

Morala acestei povești? Nici măcar nu îi mai văd rostul.